Somon la cuptor cu piure de broccoli și sos de mango

O rețetă pentru seri în familie

O rețetă gustoasă, simplă și sănătoasă este alegerea perfectă pentru serile din timpul săptămânii. După o zi lungă de muncă, ultimul lucru de care ai nevoie este să te dai peste cap cu pregătirea cinei. Ce bine că există bucătari iscusiți care alimentează cu idei chiar și cele mai neinspirate zile. Luna aceasta este rândul lui Florin de la Marty Boulevard să ne încânte cu o propunere delicioasă: somon la cuptor cu piure de broccoli.

Trucuri pentru a găti corect somonul

Somonul este un pește ușor de găsit și de gătit, iar în ultima perioadă a de venit din ce în ce mai accesibil. De regulă, comercianții ne dau de ales între 3 variante de tăieturi: file, medalion sau o bucată mai mare (de obicei din aceasta se taie file-urile). Primele două variante sunt potrivite pentru o masă rapidă, în timp ce ultima o poți pregăti pentru musafiri, în carul unei cine mai elaborate.

Se mai întâmplă ca file-urile să conțină oase, dar, din fericire, le poți îndepărta ușor cu o pensetă sau cu un clește mic înainte de gătire. În ceea ce privește metodele de preparare, ai de ales între aragaz/plită, cuptor sau grill, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție. Pentru rețeta de luna aceasta, Florin a ales varianta cuptorului, pentru gustul deosebit și textura pe care o oferă peștelui.

Toate sună bine până acum, dar cum îți dai seama că peștele e gătit corect? Ei bine, la fel ca în cazul tonului, depinde de preferințele tale personale: somonul poate fi conumat ”rare”, ”medium” sau ”well done”. Un mod simplu de a-ți da seama de gradul de gătire este să verifici culoarea peștelui. Introdu ușor un cuțit în cea mai groasă parte a fileului: somonul mai puțin gătit sau ”rare” va fi apropiat de culoarea inițială, cel gătit mediu va fi de un roz pal, în timp ce somonul bine gătit va avea culoarea roz mai închis. Noi vă recomandăm varianta de mijloc.

Să trecem la treabă!

Acestea fiind zise, te invităm în bucătărie! Pașii rețetei îi găsești aici , iar gustul îl vei regăsi în farfurie. Pregătește ingredientele și ustensilele, pune un strop de pasiune și arată-ne și nouă pe Facebook ce a ieșit. Suntem siguri că rezultatul va fi unul pe măsură. Poftă bună!