O rețetă ca la mama acasă

Știm că expresia „ca la mama acasă” a devenit deja un clișeu și poate că e folosită cu prea multă vehemență de ai noștri publicitari, dar dacă ar fi să vă gândiți la un gust ce vă amintește de clipele copilăriei, care ar fi acela? Pentru câțiva dintre noi și se pare că îndeosebi pentru colegii noștri de la Marty City, răspunsul s-a dus undeva în zona dulciurilor și a deserturilor. Mai țineți minte mirosul de cremă de zahăr ars de acasă? Aroma îmbietoare și momentul în care pătrundeai cu o linguriță în crema aproape perfectă de zahăr ars? Această senzație ne-a lăsat-o nouă rețeta de mai jos pe care abia așteptăm să o împărtășim cu voi :)

Înainte de toate, propunem să facem cunoștință cu bucătarul nostru de la Marty City, Laura Brie, cea care ne-a pregătit și ne-a adus (poate într-un mod intenționat) pe drumurile copilăriei cu aromele de zahăr ars.

Pentru cremă aveți nevoie de:

- 4 ouă
- 8 linguri de zahăr
- 400 ml de lapte
- 2 plicuri de zahăr bourbon

Pentru blat lista e următoarea:

- 4 ouă
- 8 linguri de zahăr
- 6 linguri de făină

Iar pe lângă acestea mai adăugați 200 de grame de zahăr pe care-l caramelizați, 50 de grame de alune și 50 de grame de nucă pe care o să le folosiți la decor.

Într-o primă fază, bateți cele 4 ouă pentru blat până ce devin spumă, adăugați treptat cele 8 linguri de zahăr și după ce acesta din urmă a fost încorporat, includeți și făina până ce obțineți o pastă omogenă.

Folosind alt bol, amestecați pentru cremă cele 4 ouă, laptele, zahărul și cele două plicuri de zahăr bourbon (ca în imaginea de mai sus) până ce, de asemenea, devine o pastă omogenă.

Caramelizați 200 de grame de zahăr la foc mic și așezați-l la „odihnit” în bolurile pe care le veți folosi în cuptor.

Adăugați un strat de cremă...

Și apoi unul de blat. Le lăsați la cuptor pentru aproximativ 20 de minute și le scoateți la răcit imediat pe o farfurie. Noi le-am decorat cu alune și nuci amestecate cu zahăr caramelizat.

Cum vi se pare preparatul nostru? Așa-i că vă aduce aminte de gustul copilăriei? Dacă e așa, atunci ne-am atins obiectivul cu acest articol :) Poftă bună!