Meniu Marty Winter Specials: dăruim o rază de speranță copiilor dezavantajați

Fără doar și poate, luna decembrie este perioada noastră preferată din an. Magia Sărbătorilor ne cuprinde de fiecare dată și oricâte probleme, neliniști sau motive de stress am avea, avem puterea să uităm de toate măcar pentru o clipă. Luminițele colorate care împodobesc orașul, mirosul de vin fiert care ne învăluie la fiecare pas, aroma de turtă dulce și alte bunătăți îmbietoare ne îndeamnă la visare și sentimente pozitive.

Luna decembrie este și luna cadourilor, momentul în care îi răsplătim pe cei dragi nouă pentru că sunt alături de noi, dovedindu-ne dragostea și aprecierea. Pentru mulți dintre noi, Crăciunul este momentul în care ne reîntoarcem în sânul familiei, fie că aceasta se află la distanță sau foarte aproape de noi. Există un farmec, o căldură și o magie în Seara de Ajun petrecută în compania celor dragi, care nu poate fi înlocuită de nimic altceva. Este sentimentul de protecție și apartenență, o bucurie și recunoștință pură pentru ceea ce ne-a dăruit viața.

Acum este un bun prilej să fim mai buni, mai calzi și să ne amintim de cei mai puțin norocoși dintre noi. Există copii care cu greu se pot bucura de magia Sărbătorilor, fiind internați în spital, cu diferite dizabilități și nevoi speciale sau instituționalizați. Fundația Inocenți este hotarîtă să facă o diferență în viețile acestor copii. Prin programele pe care le desfășoară, Fundația Inocenți dorește să își atingă viziunea de a se asigura că toți copiii cu nevoi speciale sau dezavantajați din punct de vedere socio-economic primesc sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim. În luna decembrie, pentru fiecare produs din meniul de iarnă Marty comandat de tine, noi donăm 1 leu din valoarea lui în sprijinul programelor Fundației Inocenți.

Implică-te și tu în campanie și ajută-ne să facem o diferență în viața unui copil aflat în dificultate. Vino în oricare din restaurantele Marty și descoperă preparatele din meniul special de iarnă. Anul acesta ai mai multe opțiuni ca niciodată, fie că preferi băuturi deja consacrate sau noutăți absolute, sau poate un cheesecake delicios în ediție limitată.

Ispitele dulci din acest an sunt cheesecake-urile în ediție limitată de Sărbători – Pistachio Cheesecake și Chocolate & Toffee Nut Cheesecake. Pistachio Cheesecake te îndeamnă să sărbătorești iarna cu un desert care îmbină armonios crema de brânză cu un gust fin de fistic prăjit, în timp ce Chocolate & Toffee Nut Cheesecake reprezintă gustul sărbătorilor de iarnă transpus într-un desert delicios care îmbină perfect crema de brânză delicată cu gustul dulce al caramelului și ciocolatei.

Vedeta acestui sezon s-ar putea să fie Rudolph, care își face simțită prezența prin mirosul de anason parfumat. Cu un gust neașteptat, Rudolph amintește de copilărie și de casa bunicilor, de povești în jurul focului, fiind tot ce ți-ai putea dori ca să îți încălzești spiritul.

Poate credeai că deja consacratul Eggnog nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar iată că de data aceasta vine cu un mic ”twist”: vanilla & brandy. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de gustul său bogat și cu siguranță vei dori să îl savurezi cu orice ocazie.

Dacă ești fan Cuba Libre sau Pina Colada, atunci cu siguranță și Grandma's Hot Rum va fi pe gustul tău. După ce toți nepoții se duc la culcare, bunica scoate armele secrete, care iau forma romului, sucului de mere infuzat cu ghimbir, piureului de fructul pasiunii, și le combină într-o băutură surprinzătoare. Aroma discretă de anason va fi un plus neașteptat.

Dacă preferi un gust mai conservator, atunci cel mai probabil vei alege Vinul roșu fiert. Fructele aromate și condimentele festive sunt parteneri de nădejde în serile friguroase de iarnă.

Yellow Mellow este fără îndoială băutura preferată a lui Moș Crăciun. Cu suc bio de cătină, suc de mere infuzat cu ghimbir, cătină, bucăți de măr și portocală, răsfățul acesta reconfortant va deveni în scurt timp și preferatul tău.

Boozy Hot Chocolate reprezintă echilibrul perfect între ciocolată caldă, înghețată de vanilie și Bailey's. Călduros și revigorant deopotrivă, Boozy Hot Chocolate are ceva din decadența bomboanelor de Crăciun, iar bezelele caramelizate îți vor aminti cu siguranță de Sărbătorile copilăriei.

Tu ți-ai ales favoritul? Încearcă-le pe toate și povestește-ne experiența ta. Implică-te în campanie și ajută-ne să dăruim o rază de speranță copiilor dezavantajați.