Marty susține Youth Bank

Din seria... „Ce mai fac cei de la Marty”, săptămâna trecută i-am avut ca oaspeți la Marty Society pe cei de la Youth Bank în cadrul unei conferințe de presă pe care am găzduit-o.

[albumul complet cu fotografiile îl găsiți pe Facebook aici]

Pentru cei care nu știu exact despre ce este vorba, trebuie să menționăm că Youth Bank este un program lansat în 2006 în Cluj-Napoca, fiind implementat de către ARC prin Programul de dezvoltare al Fundației Comunitare Cluj. La baza conceptului YouthBank stă faptul că tinerii sunt cei care vor modela viitorul.

YouthBank oferă tinerilor un cadru în care ei să lucreze împreună și să ia decizii privind comunitatea din care fac parte. Anual în România un număr de 85-100 de liceeni cu vârste cuprinse între 15 si 20 de ani, cunoscuți ca “cei mai tineri bancheri din România” constituie, promovează și administrează transparent un fond special destinat finanțării proiectelor inițiate și implementate de către liceeni pentru dezvoltarea comunității locale.

Dacă ar fi să-i descriem după cum i-am văzut la conferința de presă, am spune cam așa: tineri pasionați și implicați într-o acțiune care le direcționează energia, le oferă un scop comun și o alternativă la educația formală. Proiectele demarate de către ei și vitalitatea pe care ne-au transmis-o ne fac să credem că există o nevoie acută de proiecte pentru tineri, motiv pentru care am ales să susținem demersurile lor.

A fost o plăcere să-i avem alături de noi la Marty City și suntem cu ochii pe activitatea lor. Între timp, ne vedem pe 7 iulie la Swimathon! :)