Marty Restaurants este amator de teatru!
Week-end-ul trecut, echipa Marty Restaurants a fost mai ocupată decât de obicei. Pe lângă sarcinile cotidiene de care ne ocupăm, ne-am mobilizat să dăm o mână de ajutor unor omuleți simpatici, pozitivi și din cale-afară de activi.
Membrii Fundației Părinți Clujeni se îndeletnicesc an de an, în luna noiembrie, cu organizarea unui festival de teatru pentru adolescenți, pe nume STAGE - Festivalul Național de Teatru al Bunei Dispoziții. Și pe drept cuvânt că este al bunei dispoziții și veseliei generale. Ne-am convins de atitudinea pozitivă molipsitoarea a celor aproape 200 de copii (actori în 15 trupe de teatru din toată țara), care au dat viață cinematografului Mărăști timp de patru zile - 6, 7, 8 și 9 noiembrie.
Am avut grijă să pregătim copiilor un mic dejun energizant, care să îi trezească de-a binelea și să le asigure tinerilor actori dinamismul necesar unei interpretări impecabile. Ateliere de teatru cu actori și regizori profesioniști, piese de teatru colorate, mesaje puternice, spectacole-improvizație și multă multă bună dispoziție. Cam așa se poate rezuma acest sfârșit de săptămână, aflat sub semnul teatrului și al filantropiei (Festivalul Stage este un festival caritabil, cu direcționarea fondurilor strânse către Peditel 1791 - urgențe medicale copii, un serviciu implementat de Fundația Părinți din România, Părinți Clujeni prin proiectul „Zâmbet de Copil. Copilăria NU e la Spital”).
Noi ne bucurăm că am fost prezenți, că am pus umărul la realizarea acestui eveniment și ținem pumnii strânși în semn de reușită tinerelor talente :)