Alături de asociația „O masă caldă”

Sunt momente în viață când revenim cu picioarele pe pământ. Momente în care ne întoarcem să reflectăm asupra propriilor vieți și să ne întrebăm dacă suntem suficient de recunoscători pentru binele din jurul nostru, fie el oricât de nesemnificativ. Întâlnirea de joi cu cei de la asociația „O masă caldă” a avut tocmai acest efect asupra gândurilor noastre: ne-a făcut să ne gândim de două ori înainte de a lua totul de-a gata.

3

O mână de oameni cu suflete mari se întâlnesc în fiecare zi de joi a săptămânii și, muncind preț de o oră, două, pregătesc o masă caldă pentru acei oameni a căror soartă nu le-a surâs. Fac acest lucru cu dăruință și nu par a se îngrijora de trecerea timpului, căci știu că efortul lor va fi răsplătit prin recunoștința celor care își așteaptă mâncarea de joi.

Ieri ne-am alăturat și noi celor de la asociație, am contribuit cu ingredientele necesare și cu îndemânarea noastră într-ale gătitului. Robert Vass, Andreea Ilucz și Adrian Ghemeș sunt cei 3 bucătari dragi ai noștri care au gătit cu suflet alături de voluntarii asociației. Și au fost acolo din timpul liber, căci gătitul le e tare drag, iar dorința de a face un lucru care să schimbe ceva în realitatea zilelor noastre este una puternică.

1

La final, am oferit o masă caldă oamenilor care au venit ca de fiecare dată la Cantină Primăriei, căci acolo se gătește. Privirile lor recunoscătoare ne-au răscolit sufletul și gândurile. E emoționant să știi că ai făcut un lucru bun pentru cel de alături. Porțiile suplimentare au fost transportate către alte locații, către alte persoane care au nevoie de o mână de ajutor.

Vom mai fi alături de asociația „O masă caldă” pentru că am văzut cu ochii noștri rezultatul extraordinar al bunăvoinței umane. De asemenea, oricine este binevenit să dea o mână de ajutor și dacă aveți nevoie de informații suplimentare, noi suntem aici să vă îndrumăm.