Fă cunoștință cu cel mai bun meniu de până acum

DE LA EVOLUȚIE LA REVOLUȚIE

Vine un moment în viața fiecărui brand când e nevoie de un suflu nou. Fie că e vorba de noi produse, culori, o altă abordare, concepte noi sau tehnologii, schimbarea este mereu bine venită. Pentru noi, acest moment al schimbării, punctul de cotitură este în fiecare an, în noiembrie, o dată cu relansarea meniului de bază. De data aceasta, însă, am ales să ducem lucrurile la un alt nivel.

Te invităm să decoperi noul The Book Of Flavours așa cum nu l-ai mai văzut: plin de culoare, curajos, îndrăzneț, proaspăt și avangardist, un manifest al faptului că la aproape 20 de ani de la deschiderea primului Marty avem curajul (sau nebunia) de a ne reinventa radical.

INGREDIENTE LOCALE, SURSE SUSTENABILE

Aducem în farfuria ta savoarea ingredientelor proaspete, culese la momentul potrivit, gătite zi de zi în tihnă, cu grijă, răbdare și atenție de bucătarii noștri iscusiți. Lucrăm alături de mici producători locali pentru a susține dezvoltarea lor și a comunității, iar tu vei fi împăcat că ai făcut alegerea sănătoasă pentru tine și familia ta.

Kaleicious, Nod Verde, Picles, Bunicu' Nelu, Bonas și Cămara de la Munte sunt aliații noștri de nădejde când vine vorba de preparate delicioase cu ingrediente locale. Doar cele mai proaspete daruri ale naturii și bunătăți de la fermieri din împrejurimile Clujului trec testul bucătarilor și barmanilor noștri înainte să ajungă la tine.

BOLURI DE SĂNĂTATE CURATĂ

Ia-ți doza de vitamine, minerale și nutrienți din noile noastre boluri, pline de sănătate curată! Sărace în carbohidrați și bogate în proteine, sunt tot ce ai nevoie pentru energie, bună dispoziție și putere pentru a cuceri lumea.

Sunt delicios de versatile, așa că poți alege să le savurezi ca o gustare ușoară înainte de antrenament, ca un prânz sățios într-o zi de lucru activă sau pur și simplu dacă ești în căutarea unui stil de viață sănătos. În sfârșit poți obține mai mult de la alimentele pe care le incluzi în dieta ta!

FERMENTĂM PENTRU TINE!

Aducem mai aproape de tine învățăturile new-age despre microorganisme vii și minunile pe care le fac. Efervescente, îndrăznețe, cu un gust distinctiv, răcoritoarele noastre fermentate sunt aici să îți facă viața mai bună.

Imunitate de fier, o minte ageră, piele strălucitoare, inimă puternică și, mai ales, o digestie ușoară sunt doar câteva dintre bucuriile pe care le aduc corpului tău.

BRUSCHETE

Pentru început, te ispitim cu niște bruschete generoase unse cu bunătăți precum hummus, zacuscă ori salată de vinete. Nu le puteam lăsa doar cu atât, așa că le-am mai pus ingrediente delicioase ca pastrama făcută în casă, anghinare marinată sau ardei copt. Merg la fix ca să îți deschidă apetitul pentru și mai multe noutăți din meniu. 

SALATE REINVENTATE

Continuă-ți călătoria culinară cu o salată consacrată sau cu una dintre noile vedete ale categoriei. Salata cu creveți și sos de porumb, Salata cu pastramă de vită, Salata Grecească reinterpertată sau Salata cu creveți și iaurt grecesc sunt doar câteva din propunerile noastre de mese ușoare, dar foarte hrănitoare și sățioase. Dressingul din salate este pregătit de noi în casă cu ulei de măsline, oțet balsamic, sos de soia, cimbrișor și condimente.

CARNEA DE VITĂ E VEDETĂ

Vita ocupă un loc special în noul The Book Of Flavours și suntem mândri să spunem că ne-am perfecționat în arta preparării ei. Surf & Turf, Tagliata, Antricotul de vită cu sos demiglace sau Antricotul de vită la grill sunt câteva preparate delicioase cu care de abia așteptăm să te răsfățăm. Surpriza este untul clarifiat (unt, cimbrișor, pătrunjel, rozmarin, sare) care se topește decadent peste bucățile fragede și suculente de vită, provocând o explozie de gusturi și arome pe care să le ții minte mult timp de acum înainte.

PASTA FANTASTICA

Îți prezentăm o nouă specie de paste, Pasta Fantastica. Ingredientele sunt delicioase, iar combinațiile de vis, așa că dacă ești mare fan paste (ceea ce știm că ești), prima oprire va fi cu siguranță la această pagină din meniu. Nouătățile sunt varietăți de paste în premieră la Marty în ultimii ani: tagliolini, pappardelle și ravioli, precum și noi sortimente de preparate cu aceste bunătăți irezistibile: aglio, olio, peperoncino cu creveți, tofu și anghinare sau nucă, brânză și kale.

THE BURGERS

O-o! Am atins o coardă sensibilă. Credem că suntem puțini cei care nu vibrăm măcar puțin la auzul acestui cuvânt. Burgerii sunt tot mai populari, de fapt, ca să fim sinceri, sunt peste tot! Provocarea e să îi menținem la înălțime prin ingrediente, combinații nebunești și prin aspect. Așa că lăsăm burgerii noi din acest meniu să vorbească de la sine. Sigur te-am făcut curios de punkist-ul din poza de mai jos, dar preferăm să păstrăm suspansul. O vizită în cel mai apropiat Marty sau pe site-ul nostru de delivery ar trebui să rezolve dilema. Ah! Și să nu uităm! Dacă ți-a fost dor de Wolf's Burger de la Untold-ul de anul acesta, ei bine, îl vei regăsi în meniu cu o nouă prezentare. Adaugă liniștit pe lângă el una din noile garnituri: păstăi de soia sau chipsuri de legume. 

PIZZA CU MULT MEȘTEȘUG

Îți povesteam anul trecut despre aluatul nostru cu maia și despre beneficiile pe care le aduce. Continuăm cu același blat pufos și auriu cu care v-am obișnuit și îți prezentăm câteva sortimente noi de pizza: Pizza Parmigiana - cu vinete și brânzeturi, Pizza Centenara - cu ciuperci pleurotus, brânză de burduf și slănină, Pizza Carbonara - cu smântână și ou, Pizza Margherita Fresca - cu mozzarella di bufala și Pizza Bresaola. Lasă mirosul aluatului proaspăt copt în cuptorul cu lemne să te transpună undeva departe, în amintiri adânc întipărite în minte, dar nu uita să revii în prezent, pentru a putea savura fiecare mușcătură. 

PĂSTRĂM CE E MAI BUN LA FINAL: DESERT

Nicio masă nu e completă fără un mic răsfăț dulce. Sau poate trebuia să începem cu el? :) Suntem siguri că o să îți placă noile sortimente de cheesecake, Peanut Butter & Cookies Cheesecake, ce îmbină finețea untului de arahide cu delicioșii biscuiți Oreo și Extreme Chocolate Cheesecake, un deliciu decadent cu ciocolată și brânză cremoasă și ușoară, îmbogățit cu un blat crocant de biscuiți Oreo. Dacă cheesecake-urile nu te conving (cuuum ar fi posibil?!), poți oricând să treci la Apple Pie Jar sau Toffee Tiramisu Jar, două clasice reinterpretate.

Descoperă noul The Book of Flavours și lasă-te surprins de aromele îmbietoare!

untitled-3