Marty Burgers și Cheesecake Pops @ Electric Castle 2018
După ce timp aproape 2 luni v-ați delectat cu noul Electric Burger în restaurantele Marty, timpul a zburat și a sosit rapid momentul să vă electrizați papilele gustative și la Electric Castle. Festivalul de la Bonțida are un farmec aparte, ce ne copleșește de fiecare dată. În primul rând e atmosfera foarte faină sau, dacă vreți, vibe-ul de festival, dată de zecile de mii de oameni de toate vârstele, hotarâți să se distreze și să lase grijile deoparte. Mai apoi e suprafața impresionantă a festivalului, cu o mulțime de scene, activități, zone de relaxare, încât ai putea descoperi ceva nou în fiecare zi.
Una dintre atracțiile principale este muzica și sutele de artiști care urcă pe scenele festivalului în fiecare an, cu misiunea de a face Bonțida să vibreze pe ritmuri electrizante. Apreciem toate îmbunătățirile aduse festivalului de la an la an și ne pare rău că poate nu ne putem bucura la maximum de fiecare colțișor al festivalului. Avem însă un motiv întemeiat: suntem aici pentru mâncare și pentru a vă potoli pofta de burgeri și de cheesecake dintre concerte.
Ploile și noroiul din primele zile nu ne-au împiedicat să ne îndeplinim misiunea delicioasă, iar dacă ați trecut măcar o dată pe la standurile noastre, cu siguranță ați simțit energia și buna dispoziție. Pe lângă Electric Burger-ul cu ardei jalapeno, rucola și bacon, am adus din nou mai aproape de voi noul vostru desert preferat: Cheesecake Pops! Pentru Electric Castle, am pregătit un sortiment în ediție limitată, cu bezele pufoase și sos de caramel - o nebunie!
Ne-a plăcut mult la Electric Castle anul acesta și abia așteptăm ediția de anul viitor! Până atunci, vă lăsăm să vă delectați cu câteva fotografii de la festival și, dacă v-am făcut poftă, vă invităm cu drag la standurile noastre de la Untold Festival, unde vom fi săptămâna viitoare.